Interviu cu un producător al studiourilor de animaţie japoneză „Gonzo“

În perioada 2-11 octombrie 2009, Bucureşti a fost gazda festivalului-concurs de lung şi scurt-metraje Anim’est, în cadrul căruia au participat şi producţii româneşti. Invitat special la acest festival a fost d-nul Chris Carlisle, de la Studiourile Gonzo din Japonia în colaborare cu Statele Unite ale Americii. Reporterii „Teen Press” au fost pe teren în acea perioadă şi au participat la prezentarea acestor studiouri la Cinema „Union”.

1. Puteţi să ne spuneţi cum vă numiţi şi cu ce vă ocupaţi?

„Mă numesc Chris Carlisle, funcţia mea completă este «Vice-Preşedinte al Departamentului de dezvoltare a finanţelor şi co-producător pentru studiourile de animaţie Gonzo».”

2. Cu ce se ocupă Studiourile Gonzo mai exact?

„Studioul Gonzo este o companie japoneză de animaţie şi distribuţie, care are birouri în Tokyo, evident, Los Angeles şi Londra.”

3. Din câte ştim, există mai multe studiouri anime japoneze. Madhouse şi Ghibli, de exemplu. Cu ce diferă Gonzo de acestea?

„Bună întrebare. Eu cred că Ghibli se axează mai mult pe publicul-copii. Principala diferenţă dintre Gonzo şi Ghibli este la nivel de creaţie, iar principala diferenţă dintre Gonzo şi Madhouse este una strategică. Noi avem, în mare, acelaşi public-ţintă ca Madhouse, dar noi înclinăm mai mult spre Occident. Însă, am înţeles că Madhouse a angajat câteva echipe care sunt staţionate în L.A. şi fac o treabă foarte bună în dezvoltarea brandului şi în accesarea pieţii din S.U.A. De fapt, aş putea chiar să spun că fac o treabă ceva mai bună decât noi în momentul de faţă. Madhouse este competiţia noastra principală.”

4. Anime-urile japoneze au succes pe piaţa americană, să înţeleg, dar sunt curioasă: personajele masculine japoneze cum au fost primite, au reuşit să schimbe sau să influenţeze cu ceva percepţia oamenilor asupra super-eroilor? Personajele masculine anime sunt mai efeminate decât cele tradiţionale americane. Superman, Wolverine, de exemplu, sunt muşculoşi, înalţi şi foarte masculinizaţi, pe când cele japoneze nu sunt.

„Sunt două răspunsuri la această întrebare, care, într-un fel se intersectează la mijloc. În primul rând, personajele tradiţionale japoneze sunt mereu adaptate pentru pieţele locale prin voci mai profunde şi masculinizate. Astfel, li se conferă o aură bărbătească care compensează conformaţia feminină. Şi, nu cred că au influenţat aceste personaje perspectiva asupra super-eroilor, cât cred că au sensibilizat, oarecum, receptivitatea către astfel de tipologii masculine mai feminine, normale. Deci, se poate spune că au influenţat, într-un fel, perspectiva asupra personajelor nu numai din anime-uri, ci şi din benzi desenate sau filme, însă nu au schimbat cu totul perspectiva. Mai mult cred că le-au dat desenatorilor şi scenariştilor posibilitatea să-şi lărgească aria de tipologizare a personajelor şi ceea ce aceştia pot face cu ele, făcându-le mai accesibile publicului. Într-adevăr, sunt personaje japoneze prea feminine, prea androgine chiar şi pentru publicul feminin. Uita-te la Trinity, din «Matrix», spre exemplu. Femeia aia e în stare să se pună cu orice bărbat. În esenţă, toate personajele americane sunt masculinizate, dar cele japoneze ne-au permis să modificăm percepţia şi asupra personajelor feminine şi invers. Neo, de exemplu, nu e tipic american, e chiar slab, dar e masculin.”

5. Sau Spiderman şi Batman Beyond. Nici ei nu mai sunt personaje masculine creionate tradiţional, nu?

„Da! Dar, dacă te uiţi la varianta manga a lui Spiderman, e chiar mai slab decât normal pentru un super-erou. Şi aici cred că se află adevărata influenţă japoneză. Nu mai e la modă ca personajele să aibă structura tradiţională a super-eroilor, dar îşi păstrează aura feroce, de persecutor al nedreptăţii. Estetic vorbind sunt un pic mai normali, mai comuni.”

6. Cred că sigur aţi văzut varianta manga a lui „Wolverine”, de la studiourile Madhouse, care apare în 2010. Ce părere are Gonzo despre asta? Nu ştiu sigur dacă aţi citit comentariile, dar fanii de pe ambele continente, inclusiv europenii, nu sunt de acord cu acest mix cultural.

„ Ei bine, Gonzo şi eu, în particular, avem o opinie subiectivă despre acest desen. Cred că este un experiment. Marvel este compania nr.1 licenţiată din lume în ceea ce priveşte producţia şi distribuţia de benzi desenate. Ăsta este un fapt. Sunt pe locul 1 pentru că se cumpără licenţă pentru tot ceea ce au ei ca produs, software etc. Şi odată ce ai scos un produs manga de genul ăsta şi se vinde bine, tinzi să mergi pe aceaşi linie, indiferent în ce constă.”

7. Şi dacă strategia asta nu va merge pentru Japonia?

„Asta e. Măcar au încercat.”

8. Ei au impresia că ăsta este viitorul anime-urilor? Blend-ul cultural? „Sincer, nu ştiu. Cred că asta este o strategie pur Marvel. Aceea de a accesa piaţa japoneză prin mix cultural.”

9. Are şi Gonzo de gând să facă aşa ceva pentru alte pieţe? Cea română de exemplu?

„Depinde de cât succes are acest experiment. Acum, cine ştie, poate aşteptând reacţia publicului fără a o copia ne fereşte pe noi de un eşec, în cazul în care strategia va fi un insucces. Oricum, Marvel este ca Microsoft. Când încep un proiect îl continuă până când vor avea succes. Au un renume, un brand, şi vor continua să împingă proiectul până la succes. Chiar dacă «Wolverine» nu va avea succes, vor continua cu altceva şi ştiu că, indiferent de ce va fi, nu se vor lăsa bătuţi.”

10. Cumva «Noul Wolverine» se datorează impasului financiar global? Din acest motiv au căutat alte surse de profit?

„Nu, în nici un caz. Acum 10-15 ani când a ieşit «Spiderman» pe piaţa japoneză, de exemplu, nu a avut succes, dar, ulterior, proiectul a ajuns pe alte pieţe şi a avut succes. De obicei, când ai succes pe o piaţă, te extinzi pe altele personalizând proiectul în funcţie de piaţa respectivă. Însă, «Spiderman» tot nu a avut succes pe piaţa japoneză atunci.”

11. La asta ne gândeam şi noi. De ce acum 10-15 ani nu a avut succes genul ăsta de proiect, dar acum are? Criza economică nu a influenţat deloc acest demers?

„Nu. Cred că succesul filmelor Marvel din ultimii ani, i-a determinat să se revină asupra pieţei japoneze. Dar, faţă de acum 10 ani, acum au făcut altfel lucrurile. Cred că prima dată, şi asta o spun speculativ pentru că nu sunt bine informat pe acest plan, au încercat să se vândă pe ei înşişi, ca marca pe piata japoneza.Ceea ce e ridicol. Acum, în ultimii 5 ani cel puţin, cele mai multe încasări la filme şi nu numai au fost producţii cu super-eroi sau Marvel.”

12. Dar, industria animaţie nu are nici o problemă, financiar vorbind?

„Avem şi noi problemele noastre, dar nu din cauza asta s-au reorientat spre animaţii ca «Wolverine», asta ca să fie clar. Ca să răspundem la întrebarea asta, trebuie să analizăm un pic economia globală. Am să iau S.U.A ca exemplu. Prima problemă constă în credite. Pur şi simplu, distribuitorii nu-şi mai permit credite pentru stocarea produselor noastre pe rafturi. Am încercat să păstram «Afro Samurai», de exemplu, cât mai mult, dar nu a mers aşa cum am fi vrut. S-au vândut doar jumătate din unităţile anticipate a fi vândute. Astfel ajungem la altă problemă din aria asta. Încrederea consumatorilor vis-a-vis de produse a scăzut foarte mult. Astfel avem: a) distribuitorii nu au mai făcut credite pentru produsele noastre, cel puţin, şi b) consumatorii nu mai sunt aşa de entuziaşti în a scăpa de lichidităţile lor. Ce vreau să spun e că, deşi, pe viitor, distribuitorii îşi vor recăpăta maniera obişnuită de afaceri, cosnumatorii vor fi mult mai reticenţi. Un factor aici este şi rata crescută a şomajului. În S.U.A a crescut şomajul la 9,8% , pe scala naţională, ceea ce e imens pentru noi. Sau, acum, că suntem în al 4-lea trimestru financiar, care e şi cel mai important pentru noi din cauza revenirii la şcoală, în septembrie, sărbătorilor de Crăciun, în noiembrie-decembrie, distribuitorii nu cred că va fi bun. Iar noi scoatem acum cel mai mare profit din distribuţia de dvd-uri, pe lângă difuzare media. În mare, dacă piaţa comercială se chinuie, şi noi tindem să ne chinuim. A doua mare problemă a noastră este că cele menţionate mai sus au făcut ca multe puncte de distribuţie să dea faliment. «Circuit City», cel mai important punct-cheie de distribuţie al nostru a închis multe din filialele sale. Astfel, ne-am pierdut o importantă sursă de profit. Şi nimeni nu ştie exact când această parte a ecuaţiei îşi va reveni.”

13. Gonzo are vreun plan de rezervă în caz că lucrurile vor merge şi mai prost? Aţi luat în calcul Internetul ca sursă de distribuţie?

„ Întâi, nu este de mirare că dacă piaţa de desfacere tradiţională scade, piaţa de desfăşurare on-line se dezvoltă. Bineînţeles, nu piaţa on-line omoară piaţa tradiţională. Piaţa tradiţională este subjugată din alte considerente, ca cele discutate mai sus. Astfel, întrebarea cred că este: piaţa tradiţională este înlocuită de cea on-line? Cred că nu. Pur şi simplu, oamenii închiriază sau cumpăra din ce în ce mai mult on-line pentru că este mai la îndemână. Ceea ce e tradiţional e mai dificil, să spunem, de procurat. Şi aici vorbim de cantitate, nu de calitate, servicii etc. Sunt şi părţi negative ale on-line-ului, desigur. Pirateria, de exemplu. Nu poţi ţine cont, la nivel de vânzări, câţi îţi consumă conţinutul plătit anterior şi câţi îl consumă gratis. Lucru observabil la profit. Piaţa tradiţională este mai sigură din acest punct de vedere.”

14. Şi strategiile de dezvoltare ale companiei Gonzo care sunt sau vor fi?

„ Strategiile sunt: 1) de a căuta un concept care va avea aplicabilitate globală, indiferent de cultura pieţei, deci este pe plan de creaţie, şi 2) de a construi afaceri on-line care, în State, cel puţin, să fie rezonabile. Youtube, spre exemplu, nu este rezonabil pentru noi şi nici pentru indistria filmului pentru că este vorba de piraterie, în mare. Între studiourile de film şi Youtube încă se mai desfăşoară un proces de furt de 1 biliard de dolari, cred. Nu este normal pentru o firmă de distribuţie de conţinut să nu primească bani pentru conţinutul respectiv, care a ajuns la consumatori diferiţi.”

15. Intradevar. Dar, în ceea ce priveşte Europa, ce aveţi de gând să faceţi?

„ Este o întrebare bună. În primul rând, ca să fie clar, noi nu suntem împotriva Internetului. Eu chiar îmbrăţisez această tehnologie. Cred că oferă multe oportunităţi. Internetul, în forma sa abstractă, leagă toate tipurile de consumatori într-un mod în care mediile tradiţionale nu pot. Astfel, poţi atinge orice consumator, indiferent dacă este sau nu este dispus să plătească. Există, într-adevăr, oameni în industria mea care consideră Internetul un lucru rău, dar eu, personal, nu sunt de aceeaşi părere. Piaţa se schimbă şi fie te adaptezi, fie mori. Adică, vezi instrumentul de adaptare, care este Internetul, şi lucrezi cu el până găseşti cea mai benefică traiectorie atât pentru conţinutul tău, cât şi pentru clientul tău. Am vrut să subliniez care sunt principalele piedici ale noastre pe această cale pentru că am vorbit despre strategii mai devreme. Referitor la cum va ajunge Gonzo pe piaţa europeană, sincer, nu ştiu. Şi nu ştiu din simplul motiv că nu este teritoriul de care sunt eu responsabil. Domnul din cadrul companiei mele, responsabil de acest teritoriu, este un om foarte agresiv, inclinat spre acest lucru şi meticulos. Sincer, sunt surprins că avem probleme pe acest continent. Singurul meu răspuns rezonabil ar fi că, pur şi simplu, nu a găsit un partener în care poate avea încredere. Pe piaţa Marii Britanie este foarte activ. Avem parteneri şi pe piaţa Germaniei şi a Italiei cu care am făcut afaceri în trecut. Chiar despre subiectele astea am discutat la conferinţa MIPCOM (n.tr.Programul Comercial Internaţional pentru film, televiziune, video, cablu şi satelit de la Cannes, Franţa) de săptămâna trecută: a) Internetul şi b) ce vom putea face în Europa despre asta.”

16. Şi care a fost răspunsul?

„ Răspunsul a fost că sunt anumite ţări care au o piaţă on-line mult mai dezvoltată, precum Germania sau Italia, decât altele, şi că pe acestea vom continua să distribuim. Avem acolo parteneri cu care am mai făcut afaceri şi în care avem încredere şi cu care am stabilit taxe de licenţă rezonabile pentru toată lumea. Însă, sunt ţări mai slab dezvoltate cu care încă negociem în ceea ce priveşte licenţa, pe ale căror pieţe înca vrem să avem acces. Momentan vrem să vedem dacă putem avea încredere în ele. Pe de altă parte, piaţa europeană este mult mai diferită de cea americană. În State este mult mai simplu. Acolo sunt, poate, două mari companii de distribuţie a conţinutului anime şi prin ambele ne distribuim conţinutul. Acestea desfăşoară operaţiuni destul de sofisticate on-line. Apoi, mai sunt Itunes, Youtube şi altele care ne difuzează conţinutul. Conţinutul nostru este pe orice site valabil din State. Sunt şi alte site-uri mai puţin cunoscute cu care nu facem afaceri, dar care ne difuzează şi aşa. În privinţa lor, nu avem ce face, asta se întâmpla din design, cred. Europa este mult mai diferită, cum spuneam. Fiecare ţară are propriul ei stil, iar distribuţia on-line nu este ieftină. Fiecare decodare, recodare etc pentru o ţară percepe propriile ei taxe şi licenţe. De la germani la italieni diferă foarte mult. Şi capitalul mic obţinut din această distribuţie este folosit pentru a plăti aceste taxe, iar ele diferă de la ţară la ţară.”

17. În mare, înţeleg ca sunt mai multe probleme decât rezultate?

„Până acum, da. Dar, toate spuse mai sus nu sunt spuse pentru că am fi neinteresaţi de această piaţă sau pentru că îi rezistăm, ci pentru că problemele sunt probleme şi necesită soluţii. Iar aceste probleme, provocări, trebuie înţelese foarte bine înainte de a pătrunde pe o anumită piaţă. Altfel, alergi înainte fără să fii conştient de băltocile din calea ta.”

18. O ultimă întrebare. Referitor la conţinutul anime-urile voastre, pentru piaţa europeană, aveţi de gând să scoateţi pe viitor anime-uri cu teme/ subiecte mai existenţialiste, filosofice, aşa cum a făcut Manglobe cu „Ergo Proxy” sau „Samurai Champlo”?

„ Da, în principiu dorim asta. Dar, marea problemă este găsirea unei teme care să aibă atragere pentru întregul glob. Esenţial este ca un concept, un personaj, să fie agreat de toată lumea. Însă, este o mare provocare. Până acum am reuşit să găsim subiecte care să atragă piaţa americană şi piaţa japoneză concomitent, plus ceva din Europa, atât la nivel de creaţie, cât şi la nivel de distribuţie, aşa cum s-a întâmplat cu «Afro Samurai». Experimentul acesta a mers foarte bine pentru noi aici. Conţinutul tematic japonez a prins pentru Occident. Dar, conţinutul tematic occidental nu merge aşa de bine pentru japonezi. Rămâne o provocare.”

La sfârşitul interviului, după o lejeră discuţie despre economie, creaţie şi marketing în industria anime, d-nul Chris ne-a mai povestit şi un pic despre viaţa sa. S-a născut, a crescut şi a terminat colegiul în Detroit. La 2 săptămâni după terminarea facultăţii, a plecat cu un amic spre L.A cu tot ce a putut încăpea în micul lui automobil. Ceva vreme s-au chinuit, dar au reuşit să strângă bani pentru apartamente separate şi şi-au construit o carieră. D-nul Carlisle a cunoscut-o, pe urmă, pe soţia sa, s-a mutat în California, unde locuieşte de 15 ani, şi lucrează de 5 ani pentru Gonzo. Primul său mare proiect a fost «Afro Samurai» şi de atunci a rămas la anime-uri, principala cauză a călătoriilor frecvente prin lume şi, implicit, în România.

Nicoleta Dumitraşcu pentru revista “Teen Press”

WEEK-END CU “TEEN PRESS”

PENTRU DETALII ACCESATI HTTP://WWW.TEENPRESS.RO

Că dacă tot sărbătorim 20 de ani de la Revoluţie…

…Am postat fragmente dintr-un  interviu făcut de mine cu un revoluţionar din ‘89, care a mai şi fost împuşcat în seara de 22 decembrie, în C.C-u.

Răspunsurile lui sunt transcrise  ad literam exprimării sale…

© 2009

“Câţi ani aveaţi înainte de bubuitură?

„Păi, să mă gândesc, că, deja, am pierdut socoteala…29, cred…Nu, mint, 28“
Şi d-voastră locuiaţi atunci în Bucureşti sau aţi venit din altă parte?
„Da, eram aici, la servici. Deci, am fost la mitingu’ care a avut loc dimineaţă. Ne-a trimes înapoi la servici. S-a zis că nu se mai ţine, doar ce-am ajuns la servici, iară zice «hai că se ţine mitingu’!» şi ne-a scos la miting şi de acolo a pornit tot.“
Unde era serviciul ăsta al d-voastră?
„Foarte simplu. Vis-a-vis la Romtelecom, la Palatu’ Telefoanelor.“
Şi v-a trimis la miting fără să vă spună ceva?
„ Păi, era acţiune pă linie de Partid, clar, eram UTC-işti şi trebuia să ne prezentăm la miting. Deci, cum se făcea toate astea pe vremuri, da’ tu n-ai de un’ să ştii.“
Aveam 4 luni când s-a întâmplat totul.
„Mă, cred că le găseşti şi p-alea mai vechi p-aici, pe undeva. Tre’ să cauţi cuvântarea lui Cească din’68 cu invazia în Cehoslovacia, s-o vezi. Piaţa aia plină filmată de sus, eu am văzut-o cu ochii mei din balcon şi lumea aia ce-a ieşit de bună voie atuncea… n-a fost trasă de mână. Când s-a ridicat Ceauşescu contra ruşilor. Noi ne-am dus că eram clasa a I-a şi ne-am dus cu şcoala că eram acolo prin faţă…mici, dară …majoritatea inteprinderilor au ieşit. Bine, că mai găseşti pe net, e o cuvântare de vreo 9-12 minute, cam aşa. Şi merită s-o asculţi.“
Ce ştia poporul român, pe atunci, despre  problema asta?
„ În ‘68? Au invadat….deci, puterile din Blocurile Comuniste, în afar’de noi, au invadat invadat “>invadat “>Cehoslovacia. N-a fost revoluţia de la Praga? Ş-atuncea s-a invadat Cehoslovacia şi noi, ca orice putere, cum e ş-acum, cu Nato, «Gata, ne băgăm!», am zis nu!… Ceauşecu a refuzat şi nu s-a alăturat ruşilor, ungurilor, să intre peste cehi. Atunci i-am câştigat noi pe americani de partea noastră. Că, imediat, în ‘70, dacă nu mă-nşel, a venit Nixon la noi. P’ormă l-a primit pe Ceauşescu în partea ailaltă şi aşa i-am câştigat pe americani că, altfel, nu se ştie. A fost tare contra ruşilor, Ceauşecu, pornit.“
Ce s-a întâmplat mai exact la cehi atunci?
„ La cehi ca la noi. Cu tancuri, cu împuşcături… Eram puşti. Ştiam ce se auzea pă la Europa Liberă că, din an în an, făceau cât-un reportaj de genu’ ăsta. Da’ la ei măcar ştii un lucru. Pe ei i-a căsăpit alţii, pe când la noi, ne-am căsăpit între noi. Aici era toată problema. Şi….erau alţii care aşteptau să intre.
Deci, erau alţii care aşteptau să intre şi la est şi la…nord-vest. Care aşteptau să intre. Ş-aşteptau. Singurii care au stat liniştiţi au fost bulgarii şi cu sârbii. Unde noi cu sârbii, din cât-mi aduc aminte din istorie, noi n-am avut nimic, niciodată, şi cu bulgarii.“
Şi cum….
„S-a nimerit mai departe? A început să se audă vuietul, să se audă pocnitura aia mare, da’  n-a fost cum s-a spus. A fost o pocnitură mai mică, mai asta, da….Ş-a-nceput lumea să mişte exact când s-a zis că nu se dă  200 de lei la salariu, că mişcarea exact atuncea-nceput. A început uşor-uşor, uşor-uşor, ş-a-nceput cu urlete, cu ţipete, cu astea şi a venit… s-au băgat prin faţă câţiva securişti…Am fugit. Ne-am dus la servici înapoi. Şi la, cât să fi fost?, pă la două, ştii cum e, când te mânâncă mâinile şi n-ai stare, ne-am întors înapoi!
Ş-am fost majoritatea ti-ne-ret în faţă, deci am destui. Am stat liniştiţi şi…iară a fost scandal şi am plecat acasă.
Am venit acasă. Nu ştiu dacă am stat până pă la 5. Şi la 5 deja m-am întors, că începuse blocada. Ş-am fost în baricadă cu Dan Iosif, cu toţi, cu camioane, cu ce mai prindeam maşini. În camion, Dan, când s-a dus acolo, s-a format baricada. Şi, pe urmă, a fost rău când a început să dea cu chestii. Deci, primii care au intrat au fost două tancuri, care au spart baricada şi, dup-aia, maşinile de pompieri. La maşinile de pompieri, ce mai puteam, aruncam după ei… cu pietre, am început să le luăm furtunele, că le cădeau furtunele, le cădeau scările astea de intervenţii pe afară, mici. Atunci a fost chin!
Blocada de la Sala Dalles! Atunci am zis că numai scăpăm.“
Blocada mai era formată şi din altceva?
„Noi! Ne-adunasem. Era lume! Deja ieşiseră lumea, era seara, 21, era lume multă. Era plin.
Deci, ca-n ce vezi la Revelion! Şi se-ntindea grămada până spre Romană. Da, d-aici au ieşit tancurile ş-aici în spate, la Victoriei. Bisericile erau închise, popii nu ne lăsau să intrăm că popii, toţi, erau comunişti. A fost un tataie care mi-a aruncat cheile pe geam când a văzut că-i forţez Dacia…Eram în spatele blocurilor când a venit MI-LI-ŢIE-NII şi ne-a luat la bătaie. Tare am scăpat din focuri, în partea cealaltă. N-am avut şansa să fiu acolo, în faţă. Să zici că am fost « bă, au tras şi m-am ferit!». Eram un pic mai încoace, cam unde e Inter acum, la restaurantu’ Pescaru’. Adică ş-atunci tot Pescaru’ era.
Deci, eram aşa, mai încoace, ş-am reuşit să ne băgăm prin spatele lu’ Pescaru’. Era un gang. Ocoleşti un pic pe la Arhitectură… Ş-am intrat în gang. Încuiere!… că ne-am închis singuri. Ş-au intrat gaborii peste noi ş-am încercat tot, am forţat o Dacie şi, cu chiu cu vai, m-a văzut un moş, că eram mai în spate, ş-a zis <<Nu mai trage de ea, băiete!>> şi mi-a aruncat cheile pe geam. Am umplut-o cu băieţi şi am tăiat-o!
Ş-am ajuns… unde dracu’ am ajuns?, că nici nu mai ştiu, chiar să ştii că nu mai ştiu….pe Regală jos, parcă, pe Câmpineanu actual! Jos, la Sala Palatului şi s-a oprit. Şi ne-am întors înapoi! Dară, deja uşor-uşor ne-am cam împrăştiat, să ştii, nu mai eram atâţia. Din patru câţi am plecat de-acasă, mai eram doi. Şi am rămas toată noaptea la Inter, unde am stat la activităţile de noapte care au fost. Cu scandalurile, cu ţipetele, cu urletele….cu scandaluri, scandaluri, în ghirimele, că nu erau scandaluri pe atunci.“…..

„Şi vreau să pun că s-au stins stins stins luminile, deja apăruse şi armata, între timp. Până pă la două începusem să ne organizăm, apăruse şi armata şi stăteam…Mă şi s-au stins luminile ş-a-nceput circu’! Ş-a-nceput să se tragă la interior…Şi la două ş-un sfert, două jumate’, m-a lovit pe mine. N-am reuşit să mai mai “>urc. Bine, că nu e o lovitură d-aia ca-n filme, te scoli şi mai omori nimic.
Mi-a tras-o-n umăr, în zece secunde m-am închis tot, ş-am căzut. M-a tras un…era un caporal lângă mine, de pă la Iaşi, era fugit din armată. Bine, nu fugit, venise aicea şi l-au dat dezertor, cu chiu cu vai l-am aranjat şi pă el să nu-l dea dezertor, ş-a fost cu noi. Şi ăla m-a tras…ne-am dus într-un cabinet alăturat, pe întuneric, am bâjbâit…A tras armata-n noi. Nu ştia cine suntem. Deci, am dansat cum dansau ăştia în Western cu piştoalele pă la picioare, uite aşa făceau cartuşele pe jos, vedeai scântei de la ele cum ricoşau din marmură.
L-a lovit pe caporalul ăsta. Am fost amândoi loviţi, ne-am făcut ghem la pământ ş-am rămas într-un loc, în întunecimea aia, acolo. Cre’ că mai bine de o juma’ de oră am stat acolo. Din ce-mi dau eu seama.
S-au aprins luminile şi, p’ormă, uşor-uşor, s-a cam potolit. Ne-am dus înapoi în Cabinetul 1, unde am fost. N-a putut să vină salvarea să mă ducă la spital. Era doctoru’ ăla de care ţi-am spus, care m-a pansat…noroc că găsisem o cască şi mi-o pusesem în cap şi lovise în casca aia, apoi a intrat în umăr ş-a ieşit, ăsta a fost norocu’. Că nu m-am infectat, nu nimic, şi, p’ormă, am ajuns la spital, de dimineaţă… pă la cinci jumate’-şase, deja, am eliminat multe din toxine, eram plin de sânge, numa’ că ăsta mă pansa într-una.
M-am dus la spital…Am refuzat internarea…Şi, pe de-o parte a fost bine că-seara aia s-a intrat în Urgenţă şi a cam împuşcat pă câţiva…Mai ales pă cei care au fost în C.C.-u…Atunci mi l-a-mpuşcat şi p-un coleg de-al meu…Cum îl cheamă? Claudiu îl ştie…pe Marian Vladu’, alt Marian Vladu’, care era gid BTT pe vremuri, cu care mergeam pe munte, în fiecare lună, toţi…Eu cu Claudiu eram în cluburi rivale. El era în «Cumpăna Apelor», care s-a desfiinţat, apoi a venit la noi, la «Carpatica». Erau vremuri frumoase, acuma numai mai “>merg “>mai “>mai “>mai “>merg mai “>merg “>singur pe munte. Nu mai e ca atuncea…Şi nici cu familia nu mai merg, că nu merge…mi-e frică să-i intru după mine. Te atacă ciobanii, pun câinii pe tine, au telefoane, discută…nu mai e. Deci, ce-a fost pă vremuri…
Cine era în bătălia pentru Guvern?
„…Deci, Guşă a fost primul…Guvernul Guşă, ăsta de patruzeci de minute, ăsta era valabil, nu ce-a fost la televiziune…Deci, ăsta-i Guvernul care a pus rotiţele-n mişcare. În alea patruzeci de minute…Mai erau încă doi, da’ nu mai ştiu cum îi cheamă…Vlad, Generalul Vlad, dacă nu mă-nşel, da’ nu mai ştiu…Vlad, Vlădescu, da’ parcă Vlad…E ceva cu Vlad ăsta, vezi tu. Şi era unu’ cu păr cărunt, cu ochelari, arăta bine, care a zis << Mă, da’ce ştiţi voi să faceţi? Ce ştiţi să faceţi?>>. Ne era foame, ne era sete. A zis <<Staţi o secundă.>>. A pus mâna p-un telefon, <<sunt cutare…>>….pâine, iaurt, carne. Deci, carne, cum îi spune, mezeluri. N-a trecut o oră. Două autoizoterme d-astea au venit cu mâncare şi ne-au adus de haleală.
Deci, rotiţele le-a pus în mişcare aici. Şi, uşor-uşor, cu organizarea. Faceţi aia, faceţi aia, faceţi aia, faceţi aia…
Vreau să spun că eu pă Iliescu l-am văzut în C.C.-u. Da’, când l-am văzut eu, eu l-am văzut seara la ora şase, era la costum şi cu badigarzi după el, când a venit să vorbească în balcon. Când a apărut cu el Sergiu Nicolaescu…când s-a apucat Iliescu să vorbească.
Deci, eu când l-am văzut prima oare pe Iliescu, eu l-am văzut la costum albastru, cu puloverul ăla pe gât, da’ când s-a mutat la etajul doi-trei, când s-au apucat într-adevăr să facă Guvernul…aia nu mai ştiu nimic. Ţi-am spus, mai mult de etajul 1 n-am urcat. Deloc n-am urcat. N-am vrut.“
Iliescu cu ce ocazia s-a supranumit Preşedinte dacă Guvernul deja se făcuse?
„Nu mă întreba că nu ştiu. Cum eşti tu acuma, aşa eram eu atuncea. Bine, că ce se formase Guvernul. Era jumate’ noi şi jumate ei. Ce ştiau ei să facă, ce ştiam noi să facem?“….

Am înţeles că Mihail Lupoi declarase că armata nu a tras în popor atunci…
„Lupoi?… Păi, Lupoi, când a venit, ne-a declarat pe toţi din Cabinetul 1 dezertori, trădători, şi că el ne omoară pe toţi şi că trage în noi. Era căpitan la vremea aia. Ş-a venit o tipă, sergent major cred, din gaşca lui, una micuţă, blondă cu ochii albaştri, da’ micuţă… după vreo jumata’ de oră după ce-a plecat el, a venit tipa asta şi ne-a zis că <<dacă nu vă apăraţi bine, ăsta vă omoară diseară>>. Vreau să spun că n-a mai intrat nimeni în Cabinet.
Mai am nişte poze făcute, rămase d-atunci…Deci, Lupoi aşa a venit, s-a cam autointitulat singur…Sărim de la una la alta, ţi le aşezi tu pe urmă…
Aşa, deci, după Anu’ Nou, uşor-uşor, a venit armata, a venit un nene bărbos, d-aici, de la C.A.P., de pe Ştirbei Vodă, ş-a început să inventarieze tot şi să ridice tot. Bine, le-a ridicat armata, da’ el era persoana de legătură.
Generalul Voinea, Colonelul…da’ pe vremea aia nu ştiu dacă era General, mi se pare că era Colonel, cam numai mai “>mai “>colonei am avut…Deci, era Colonelul Voinea atunci, Colonelul Bărbat şi mai era încă unu’, care era, chiar….a fost, pe urmă, Comandantul Regimentului de Gardă, d-aicea, da’ nu mai ştiu nimic de omul ăla. Chiar, mi-ai adus aminte de el acuma, şi nu mai ştiu nimic de el d-atunci. L-a mai ţinut vreo doi ani în funcţie, chiar trei cred, şi, dup-aia l-a scos la pensie şi nu mai ştiu nimic de el. Deci era primul colonel care s-a dat cu noi din prima! A văzut el că e cam groasă şi a oprit tancurile, tot, că pe Calea Victoriei s-a tras tare.
Mi-a murit un coleg, pe Calea Victoriei, aducând mâncare la colegii mei de la servici, dimineaţa. Ş-a văzut că a împuşcat atunci şi-o raţie. Săracii, ziceau că a venit de la câmp, era şi ceaţa, şi când l-au văzut cu barbă au spus că <<i-am zis să stea şi nu s-a oprit. Am tras!>>. La nimerit pe tac-su şi pă fi-su l-a omorît pe loc. Erau trei, trei colegi…Başca, nu-ţi mai spun că am făcut curse între Palatu’ Telefoanelor şi C.C.-u… luam din C.C.-u, că nu ne mai aduceam mâncare, şi le duceam la colegi la Telefoane, d-aici mai dădeam telefoane. Eu lucram într-un loc unde aveam acces în toată ţara, la Telefoane, ş-am făcut legăturile la Unităţile Militare, atunci, în clipele alea.“
Ce altceva să-ţi mai spun eu ca să te intereseze? A,da, atunci au început să se formeze asociaţiile…“….
După ce armata a scos totul din C.C-u, d-voatră ce-aţi făcut?
„După asta…după asta, n-am prea mai vrut să mă duc la servici, deşi rămăsesem. Eram pe ştat. Că eram când la ei, când la C.C.-u. Şi, vroiam să ne băgăm mai aproape de ei. Eu, boala mea, a fost să fim mai aproape de ei, de Iliescu, am zis << am fost cu ei, hai să rămânem cu ei!>>. Mulţi atunci s-au băgat prin Primării, s-au făcut consiliile prin Primării.
Eu căzusem pe felie să cad la Primăria Capitalei. Ia Ghiorghe, bea apă! Dacă nu ştiai ce-i aia Primărie… <<Nu-mi trebuie mie, domne, să stau la Primărie>>. Cine ştie, dacă stăteam, eram şi eu acum şmecher p-acolo. Nu m-a interesat. Deci, au rămas mulţi la Primărie, mulţi au făcut mişmaşuri, mulţi au dispărut, mulţi s-au ascuns, mulţi nu mai ştim de ei. Care a avut, care a vândut, care s-a făcut şi, uite uite “>uite “>acum unde s-a ajuns. D’alde Bebe Ivanovici, care uite ce-a făcut…
Deci, din cauza lor, am rămas noi, răniţii şi urmaşii celor decedaţi. Că legea aşa a fost dată, doar pentru ăştia, şi nu ştiu dacă am fost trei mii în toată ţara. Ş-a vândut ăsta o grămadă (n.tr. Bebe Ivanovici), de-au apărut vreo douj’de mii pe Monitorul Oficial. Ca să ai lipsă la impozit.
Că omoru’ d-asta a fost. Că nouă ne dădeau lipsă de impozit la salariu toată viaţa. Şi, din cauza la ăştia, când a ieşit Guvernul Ţărănist cu Ciorbea-n frunte, de s-a făcut Greva Foamei atunci, cu Dan Iosif în faţă la C.C.-u, atuncea ne-a luat şi ne-a terminat.   Din cauza asta am pierdut eu la servici, pentru că aveam lipsă de impozit la salariu, aveam un program mai special. Se adunau sâmbete, duminici şi când veaneau măririle, nouă ne dădeau mai puţin, ca să compensăm cu orele alea, să dăm la ăştia care n-au. Şi vreau să spun că s-a terminat d-atunci. Degeaba s-au dat măriri de salariu la serviciu’ ăsta. Ei sunt la ordinul N, eu sunt la ordinul O. Am rămas în urmă cu miile la salariu. Eu şi cu încă un coleg. Vorbesc la mine. Că dacă-i spun lu’ unu’ cât am, mă înjură, da’ dacă îi spun lu’ unu’ de la mine cât am, îi înjură.
Deci, deja după treij’doi de ani de muncă, nu pot să am doar trei mii două sute! La ce salarii au fost la noi…Şi, scuză-mă, eu-s azi, de exemplu, plecat de la patru jumate’ (n.tr. era ora 19:00). Când lucrezi în comunicaţii, nu poţi să faci ce vrei. Stai până rezolvi.
Eu-s a treia generaţie care lucrează aici. A fost bunică-miu, taică-miu şi eu. Deci eu-s a treia generaţie. Pe fimiu nu-l atrage şi chiar dacă-l atrage, nu cred că mai fac angajări. Se pierde, uşor-uşor cred că se pierde.
Eh, după…după 20 Ianuarie tot am rămas cu ei-cu ei, ş-au apărut tot felul de comisii. Şi-n ce comisii crezi că ne-a băgat pe noi, majoritatea care a zis să rămânem pe lângă el (n.tr.Iliescu) ca să poa’ să zică că ne dă vânt? Prin ce comisii crezi că ne-a făcut?       A făcut Comisia Economică de Control a Guvernului, adică, la un moment dat am ajuns să-l anchetez pe fostul colonel care a venit să-mi confişte video-ul din casă pe timpul lu’ Ceauşescu. Era Şeful Economic la Capital. “….

Şi-n cadrul Comisiei ce aţi făcut?
“Aşa…Ş-am făcut  parte din Comisia asta până’n Mai, la alegeri. Ce-i drept nu prea ne mai agitam noi aşa. Am reuşit să luăm casa lui Bobu, lu’Emil Bobu, unde e Clubu’ 22 C.C. e Ambasada Coreei lângă noi, pe Calini, pe partea aia-ncolo, pe Primăverii şi….proastă organizare că Emil Cuteanu s-a ocupat de ea şi uşor-uşor ş-a trecut-o pe numele lui. Ş-am pierdut jumătate din ea, ş-a luat-o UNESCO, că a văzut că nu facem nimic în ea, adică, la etajul doi  erau două scaune ş-o masă. Nu s-a putut ca doi ani să rămânem cu două scaune ş-o masă şi să nu faci nimic. Că e Club, şi ce faci în Club? Ma duc să ce? Să <<mai ţii minte ce-am făcut?>>. Că d-aia nici nu mă mai duc.      Aşa făceau mereu la întâlniri, <<mai ţii minte ce-am făcut?>>. Am rupt orice relaţie. Mai sunt vreo doi-trei cu care mă mai sun. Unu’ din ei e Nelu Crăciun, cascadorul, care-l vezi Ion Crăciun în toate filmele istorice, şi Emil Cuteanu, care a fost şi el cascador. Cu Nelu mă-nţeleg cel mai bine. În rest, pot să mai spun că, undeva p-atunci l-am văzut şi eu pe Cornelui Coposu şi pe consilierul ăla a lui…cum îl cheamă, broasca aia ţestoasă, că numai când îl văd la televizor mă apucă pandaliile…Diaconescu, Mircea Diaconescu, parcă…urâtania aia.
Făceau parte din Ţărănişti p-atunci, la mitingul lu’Mazilu. Păreau nişte paţaichine. Poate or fi fost băieţi buni, nu ştiu, da’ eu încă mă-ntreb cum din atâţia, numa’ ăştia au scăpat? Cum?…Îmi vine-n cap numai că au ştiu ş-au turnat, altfel nu-mi explic cum de numai ăştia doi o duc bine…o duc bine, vorba vine, că-s ş-ăştia bătrâni, da’ pe vreme aia erau ceva.
Şi, pe urmă, s-a-ntâmplat tot ce vezi şi tu acum. Cine mai cumpără cărţi? Uită-te-n librării. De când a-nceput românu’ să-şi cumpere cărţi? Şi e omor…ş-o să vezi la librăria Adevărul că e omor zil-nic…De când au apărut cărţile la ziar, la o sută de mii, să-şi facă colecţiile.Ca să fie.
Eu-ţi spun că o iau şi nu am deschis niciuna până acum. Nu mi-a plăcut să citesc la viaţa mea. Nu mi-a plăcut. Trei cărţi am citit în armată, mari şi late, că am fost internat în Infirmerie, da’ la doi ani de marină, trei cărţi e mult. Deci, am făcut marină doi ani pe muchie şi pe barcă. A fost frumos.
Fimiu le-a apucat când era destul de măricel, vreo cinci-şase ani. L-am dus la Unitatea Militară când încă mai erau Comandanţii la comandă şi m-au lăsat şi pe barcă, şi p-aia, şi p-aia…
Şi după alegerile din Mai?
„Şi, după alegerile din Mai, să revenim iară la oile noastre, pac-pac…ăăă, deci, am rămas până la alegerile din Mai şi i-am cam păcălit. Ne dădeau indemnizaţii de 2500 de lei, 2500 în banii ăia, lei vechi, şi cu 2500 pă care-i aveam la servici, vreau să spun că s-au ales prafu’ de ei, n-am înţeles nimic din alea patru-cinci luni cât am stat…nu, vreo trei luni ne-au dat banii ăştia.
Ce mi-a plăcut cel mai mult e că mai mergeam la şedinţele FSN-ului, că se făceau mari, şi erau în Cupolă aicea, la Marea Adunare Naţională, deci, und’a fost Sala Deputaţilor şi tot ce-a fost Marea Adunare Generală a FSN-ului, unde s-a semnat intrarea României în Marele Război din ’77, ş-au cedat-o acum la popi….e o frumuseţe cupola aia.
În aia merită intrat să vezi toată aula aia în catifea roşie, o frumuseţe, deci mai vezi aşa ceva doar în fimul <<Marele Război de Independenţă>>, când vorbeşte Kogâlniceanu la tribună, da’ să-l vezi color. Deci, aula aia e acolo sus, la Dealu’ Mitropoliei.
Da, ş-am rămas până la alegeri, şi la alegeri am văzut eu că uşor-uşor ne dau paşi…n-am văzut, d-am simţit. Ş-am ales să revin la servici. Prin scutiri cu ştampilă de FSN am rămas pe ştatu’ de plată. Da’ nu prea mai făceam nimic la ei…mă mai duceam cu ei la câte-o campanie aiurea, electorală, mă băteam cu alţii…benzină, ulei, totu’ din banii mei…N-am văzut nimic de la ei. Da, mi-au dat 2500 de lei, într-adevăr, îmi dădea, da’ îi întorceam înapoi că-i tocam pe benzina şi pe uleiu’ la maşina mea.”
Dar, doar din aceste motive aţi râmas acolo?
„Deci, mi-a plăcut să fiu în gaşca lor…Fiind în gaşca lor, nu vezi ce se-ntâmplă afară. Plus că era chestia că apăream la televizor, oriunde, prin spatele lor….puştisme, aşa că m-am întors la servici. După doi ani m-am însurat şi mi-am văzut de treabă.“….

Şi cam d-asta este România aşa cum e acuma!