WEEK-END CU “TEEN PRESS”

PENTRU DETALII ACCESATI HTTP://WWW.TEENPRESS.RO

Că dacă tot sărbătorim 20 de ani de la Revoluţie…

…Am postat fragmente dintr-un  interviu făcut de mine cu un revoluţionar din ‘89, care a mai şi fost împuşcat în seara de 22 decembrie, în C.C-u.

Răspunsurile lui sunt transcrise  ad literam exprimării sale…

© 2009

“Câţi ani aveaţi înainte de bubuitură?

„Păi, să mă gândesc, că, deja, am pierdut socoteala…29, cred…Nu, mint, 28“
Şi d-voastră locuiaţi atunci în Bucureşti sau aţi venit din altă parte?
„Da, eram aici, la servici. Deci, am fost la mitingu’ care a avut loc dimineaţă. Ne-a trimes înapoi la servici. S-a zis că nu se mai ţine, doar ce-am ajuns la servici, iară zice «hai că se ţine mitingu’!» şi ne-a scos la miting şi de acolo a pornit tot.“
Unde era serviciul ăsta al d-voastră?
„Foarte simplu. Vis-a-vis la Romtelecom, la Palatu’ Telefoanelor.“
Şi v-a trimis la miting fără să vă spună ceva?
„ Păi, era acţiune pă linie de Partid, clar, eram UTC-işti şi trebuia să ne prezentăm la miting. Deci, cum se făcea toate astea pe vremuri, da’ tu n-ai de un’ să ştii.“
Aveam 4 luni când s-a întâmplat totul.
„Mă, cred că le găseşti şi p-alea mai vechi p-aici, pe undeva. Tre’ să cauţi cuvântarea lui Cească din’68 cu invazia în Cehoslovacia, s-o vezi. Piaţa aia plină filmată de sus, eu am văzut-o cu ochii mei din balcon şi lumea aia ce-a ieşit de bună voie atuncea… n-a fost trasă de mână. Când s-a ridicat Ceauşescu contra ruşilor. Noi ne-am dus că eram clasa a I-a şi ne-am dus cu şcoala că eram acolo prin faţă…mici, dară …majoritatea inteprinderilor au ieşit. Bine, că mai găseşti pe net, e o cuvântare de vreo 9-12 minute, cam aşa. Şi merită s-o asculţi.“
Ce ştia poporul român, pe atunci, despre  problema asta?
„ În ‘68? Au invadat….deci, puterile din Blocurile Comuniste, în afar’de noi, au invadat invadat “>invadat “>Cehoslovacia. N-a fost revoluţia de la Praga? Ş-atuncea s-a invadat Cehoslovacia şi noi, ca orice putere, cum e ş-acum, cu Nato, «Gata, ne băgăm!», am zis nu!… Ceauşecu a refuzat şi nu s-a alăturat ruşilor, ungurilor, să intre peste cehi. Atunci i-am câştigat noi pe americani de partea noastră. Că, imediat, în ‘70, dacă nu mă-nşel, a venit Nixon la noi. P’ormă l-a primit pe Ceauşescu în partea ailaltă şi aşa i-am câştigat pe americani că, altfel, nu se ştie. A fost tare contra ruşilor, Ceauşecu, pornit.“
Ce s-a întâmplat mai exact la cehi atunci?
„ La cehi ca la noi. Cu tancuri, cu împuşcături… Eram puşti. Ştiam ce se auzea pă la Europa Liberă că, din an în an, făceau cât-un reportaj de genu’ ăsta. Da’ la ei măcar ştii un lucru. Pe ei i-a căsăpit alţii, pe când la noi, ne-am căsăpit între noi. Aici era toată problema. Şi….erau alţii care aşteptau să intre.
Deci, erau alţii care aşteptau să intre şi la est şi la…nord-vest. Care aşteptau să intre. Ş-aşteptau. Singurii care au stat liniştiţi au fost bulgarii şi cu sârbii. Unde noi cu sârbii, din cât-mi aduc aminte din istorie, noi n-am avut nimic, niciodată, şi cu bulgarii.“
Şi cum….
„S-a nimerit mai departe? A început să se audă vuietul, să se audă pocnitura aia mare, da’  n-a fost cum s-a spus. A fost o pocnitură mai mică, mai asta, da….Ş-a-nceput lumea să mişte exact când s-a zis că nu se dă  200 de lei la salariu, că mişcarea exact atuncea-nceput. A început uşor-uşor, uşor-uşor, ş-a-nceput cu urlete, cu ţipete, cu astea şi a venit… s-au băgat prin faţă câţiva securişti…Am fugit. Ne-am dus la servici înapoi. Şi la, cât să fi fost?, pă la două, ştii cum e, când te mânâncă mâinile şi n-ai stare, ne-am întors înapoi!
Ş-am fost majoritatea ti-ne-ret în faţă, deci am destui. Am stat liniştiţi şi…iară a fost scandal şi am plecat acasă.
Am venit acasă. Nu ştiu dacă am stat până pă la 5. Şi la 5 deja m-am întors, că începuse blocada. Ş-am fost în baricadă cu Dan Iosif, cu toţi, cu camioane, cu ce mai prindeam maşini. În camion, Dan, când s-a dus acolo, s-a format baricada. Şi, pe urmă, a fost rău când a început să dea cu chestii. Deci, primii care au intrat au fost două tancuri, care au spart baricada şi, dup-aia, maşinile de pompieri. La maşinile de pompieri, ce mai puteam, aruncam după ei… cu pietre, am început să le luăm furtunele, că le cădeau furtunele, le cădeau scările astea de intervenţii pe afară, mici. Atunci a fost chin!
Blocada de la Sala Dalles! Atunci am zis că numai scăpăm.“
Blocada mai era formată şi din altceva?
„Noi! Ne-adunasem. Era lume! Deja ieşiseră lumea, era seara, 21, era lume multă. Era plin.
Deci, ca-n ce vezi la Revelion! Şi se-ntindea grămada până spre Romană. Da, d-aici au ieşit tancurile ş-aici în spate, la Victoriei. Bisericile erau închise, popii nu ne lăsau să intrăm că popii, toţi, erau comunişti. A fost un tataie care mi-a aruncat cheile pe geam când a văzut că-i forţez Dacia…Eram în spatele blocurilor când a venit MI-LI-ŢIE-NII şi ne-a luat la bătaie. Tare am scăpat din focuri, în partea cealaltă. N-am avut şansa să fiu acolo, în faţă. Să zici că am fost « bă, au tras şi m-am ferit!». Eram un pic mai încoace, cam unde e Inter acum, la restaurantu’ Pescaru’. Adică ş-atunci tot Pescaru’ era.
Deci, eram aşa, mai încoace, ş-am reuşit să ne băgăm prin spatele lu’ Pescaru’. Era un gang. Ocoleşti un pic pe la Arhitectură… Ş-am intrat în gang. Încuiere!… că ne-am închis singuri. Ş-au intrat gaborii peste noi ş-am încercat tot, am forţat o Dacie şi, cu chiu cu vai, m-a văzut un moş, că eram mai în spate, ş-a zis <<Nu mai trage de ea, băiete!>> şi mi-a aruncat cheile pe geam. Am umplut-o cu băieţi şi am tăiat-o!
Ş-am ajuns… unde dracu’ am ajuns?, că nici nu mai ştiu, chiar să ştii că nu mai ştiu….pe Regală jos, parcă, pe Câmpineanu actual! Jos, la Sala Palatului şi s-a oprit. Şi ne-am întors înapoi! Dară, deja uşor-uşor ne-am cam împrăştiat, să ştii, nu mai eram atâţia. Din patru câţi am plecat de-acasă, mai eram doi. Şi am rămas toată noaptea la Inter, unde am stat la activităţile de noapte care au fost. Cu scandalurile, cu ţipetele, cu urletele….cu scandaluri, scandaluri, în ghirimele, că nu erau scandaluri pe atunci.“…..

„Şi vreau să pun că s-au stins stins stins luminile, deja apăruse şi armata, între timp. Până pă la două începusem să ne organizăm, apăruse şi armata şi stăteam…Mă şi s-au stins luminile ş-a-nceput circu’! Ş-a-nceput să se tragă la interior…Şi la două ş-un sfert, două jumate’, m-a lovit pe mine. N-am reuşit să mai mai “>urc. Bine, că nu e o lovitură d-aia ca-n filme, te scoli şi mai omori nimic.
Mi-a tras-o-n umăr, în zece secunde m-am închis tot, ş-am căzut. M-a tras un…era un caporal lângă mine, de pă la Iaşi, era fugit din armată. Bine, nu fugit, venise aicea şi l-au dat dezertor, cu chiu cu vai l-am aranjat şi pă el să nu-l dea dezertor, ş-a fost cu noi. Şi ăla m-a tras…ne-am dus într-un cabinet alăturat, pe întuneric, am bâjbâit…A tras armata-n noi. Nu ştia cine suntem. Deci, am dansat cum dansau ăştia în Western cu piştoalele pă la picioare, uite aşa făceau cartuşele pe jos, vedeai scântei de la ele cum ricoşau din marmură.
L-a lovit pe caporalul ăsta. Am fost amândoi loviţi, ne-am făcut ghem la pământ ş-am rămas într-un loc, în întunecimea aia, acolo. Cre’ că mai bine de o juma’ de oră am stat acolo. Din ce-mi dau eu seama.
S-au aprins luminile şi, p’ormă, uşor-uşor, s-a cam potolit. Ne-am dus înapoi în Cabinetul 1, unde am fost. N-a putut să vină salvarea să mă ducă la spital. Era doctoru’ ăla de care ţi-am spus, care m-a pansat…noroc că găsisem o cască şi mi-o pusesem în cap şi lovise în casca aia, apoi a intrat în umăr ş-a ieşit, ăsta a fost norocu’. Că nu m-am infectat, nu nimic, şi, p’ormă, am ajuns la spital, de dimineaţă… pă la cinci jumate’-şase, deja, am eliminat multe din toxine, eram plin de sânge, numa’ că ăsta mă pansa într-una.
M-am dus la spital…Am refuzat internarea…Şi, pe de-o parte a fost bine că-seara aia s-a intrat în Urgenţă şi a cam împuşcat pă câţiva…Mai ales pă cei care au fost în C.C.-u…Atunci mi l-a-mpuşcat şi p-un coleg de-al meu…Cum îl cheamă? Claudiu îl ştie…pe Marian Vladu’, alt Marian Vladu’, care era gid BTT pe vremuri, cu care mergeam pe munte, în fiecare lună, toţi…Eu cu Claudiu eram în cluburi rivale. El era în «Cumpăna Apelor», care s-a desfiinţat, apoi a venit la noi, la «Carpatica». Erau vremuri frumoase, acuma numai mai “>merg “>mai “>mai “>mai “>merg mai “>merg “>singur pe munte. Nu mai e ca atuncea…Şi nici cu familia nu mai merg, că nu merge…mi-e frică să-i intru după mine. Te atacă ciobanii, pun câinii pe tine, au telefoane, discută…nu mai e. Deci, ce-a fost pă vremuri…
Cine era în bătălia pentru Guvern?
„…Deci, Guşă a fost primul…Guvernul Guşă, ăsta de patruzeci de minute, ăsta era valabil, nu ce-a fost la televiziune…Deci, ăsta-i Guvernul care a pus rotiţele-n mişcare. În alea patruzeci de minute…Mai erau încă doi, da’ nu mai ştiu cum îi cheamă…Vlad, Generalul Vlad, dacă nu mă-nşel, da’ nu mai ştiu…Vlad, Vlădescu, da’ parcă Vlad…E ceva cu Vlad ăsta, vezi tu. Şi era unu’ cu păr cărunt, cu ochelari, arăta bine, care a zis << Mă, da’ce ştiţi voi să faceţi? Ce ştiţi să faceţi?>>. Ne era foame, ne era sete. A zis <<Staţi o secundă.>>. A pus mâna p-un telefon, <<sunt cutare…>>….pâine, iaurt, carne. Deci, carne, cum îi spune, mezeluri. N-a trecut o oră. Două autoizoterme d-astea au venit cu mâncare şi ne-au adus de haleală.
Deci, rotiţele le-a pus în mişcare aici. Şi, uşor-uşor, cu organizarea. Faceţi aia, faceţi aia, faceţi aia, faceţi aia…
Vreau să spun că eu pă Iliescu l-am văzut în C.C.-u. Da’, când l-am văzut eu, eu l-am văzut seara la ora şase, era la costum şi cu badigarzi după el, când a venit să vorbească în balcon. Când a apărut cu el Sergiu Nicolaescu…când s-a apucat Iliescu să vorbească.
Deci, eu când l-am văzut prima oare pe Iliescu, eu l-am văzut la costum albastru, cu puloverul ăla pe gât, da’ când s-a mutat la etajul doi-trei, când s-au apucat într-adevăr să facă Guvernul…aia nu mai ştiu nimic. Ţi-am spus, mai mult de etajul 1 n-am urcat. Deloc n-am urcat. N-am vrut.“
Iliescu cu ce ocazia s-a supranumit Preşedinte dacă Guvernul deja se făcuse?
„Nu mă întreba că nu ştiu. Cum eşti tu acuma, aşa eram eu atuncea. Bine, că ce se formase Guvernul. Era jumate’ noi şi jumate ei. Ce ştiau ei să facă, ce ştiam noi să facem?“….

Am înţeles că Mihail Lupoi declarase că armata nu a tras în popor atunci…
„Lupoi?… Păi, Lupoi, când a venit, ne-a declarat pe toţi din Cabinetul 1 dezertori, trădători, şi că el ne omoară pe toţi şi că trage în noi. Era căpitan la vremea aia. Ş-a venit o tipă, sergent major cred, din gaşca lui, una micuţă, blondă cu ochii albaştri, da’ micuţă… după vreo jumata’ de oră după ce-a plecat el, a venit tipa asta şi ne-a zis că <<dacă nu vă apăraţi bine, ăsta vă omoară diseară>>. Vreau să spun că n-a mai intrat nimeni în Cabinet.
Mai am nişte poze făcute, rămase d-atunci…Deci, Lupoi aşa a venit, s-a cam autointitulat singur…Sărim de la una la alta, ţi le aşezi tu pe urmă…
Aşa, deci, după Anu’ Nou, uşor-uşor, a venit armata, a venit un nene bărbos, d-aici, de la C.A.P., de pe Ştirbei Vodă, ş-a început să inventarieze tot şi să ridice tot. Bine, le-a ridicat armata, da’ el era persoana de legătură.
Generalul Voinea, Colonelul…da’ pe vremea aia nu ştiu dacă era General, mi se pare că era Colonel, cam numai mai “>mai “>colonei am avut…Deci, era Colonelul Voinea atunci, Colonelul Bărbat şi mai era încă unu’, care era, chiar….a fost, pe urmă, Comandantul Regimentului de Gardă, d-aicea, da’ nu mai ştiu nimic de omul ăla. Chiar, mi-ai adus aminte de el acuma, şi nu mai ştiu nimic de el d-atunci. L-a mai ţinut vreo doi ani în funcţie, chiar trei cred, şi, dup-aia l-a scos la pensie şi nu mai ştiu nimic de el. Deci era primul colonel care s-a dat cu noi din prima! A văzut el că e cam groasă şi a oprit tancurile, tot, că pe Calea Victoriei s-a tras tare.
Mi-a murit un coleg, pe Calea Victoriei, aducând mâncare la colegii mei de la servici, dimineaţa. Ş-a văzut că a împuşcat atunci şi-o raţie. Săracii, ziceau că a venit de la câmp, era şi ceaţa, şi când l-au văzut cu barbă au spus că <<i-am zis să stea şi nu s-a oprit. Am tras!>>. La nimerit pe tac-su şi pă fi-su l-a omorît pe loc. Erau trei, trei colegi…Başca, nu-ţi mai spun că am făcut curse între Palatu’ Telefoanelor şi C.C.-u… luam din C.C.-u, că nu ne mai aduceam mâncare, şi le duceam la colegi la Telefoane, d-aici mai dădeam telefoane. Eu lucram într-un loc unde aveam acces în toată ţara, la Telefoane, ş-am făcut legăturile la Unităţile Militare, atunci, în clipele alea.“
Ce altceva să-ţi mai spun eu ca să te intereseze? A,da, atunci au început să se formeze asociaţiile…“….
După ce armata a scos totul din C.C-u, d-voatră ce-aţi făcut?
„După asta…după asta, n-am prea mai vrut să mă duc la servici, deşi rămăsesem. Eram pe ştat. Că eram când la ei, când la C.C.-u. Şi, vroiam să ne băgăm mai aproape de ei. Eu, boala mea, a fost să fim mai aproape de ei, de Iliescu, am zis << am fost cu ei, hai să rămânem cu ei!>>. Mulţi atunci s-au băgat prin Primării, s-au făcut consiliile prin Primării.
Eu căzusem pe felie să cad la Primăria Capitalei. Ia Ghiorghe, bea apă! Dacă nu ştiai ce-i aia Primărie… <<Nu-mi trebuie mie, domne, să stau la Primărie>>. Cine ştie, dacă stăteam, eram şi eu acum şmecher p-acolo. Nu m-a interesat. Deci, au rămas mulţi la Primărie, mulţi au făcut mişmaşuri, mulţi au dispărut, mulţi s-au ascuns, mulţi nu mai ştim de ei. Care a avut, care a vândut, care s-a făcut şi, uite uite “>uite “>acum unde s-a ajuns. D’alde Bebe Ivanovici, care uite ce-a făcut…
Deci, din cauza lor, am rămas noi, răniţii şi urmaşii celor decedaţi. Că legea aşa a fost dată, doar pentru ăştia, şi nu ştiu dacă am fost trei mii în toată ţara. Ş-a vândut ăsta o grămadă (n.tr. Bebe Ivanovici), de-au apărut vreo douj’de mii pe Monitorul Oficial. Ca să ai lipsă la impozit.
Că omoru’ d-asta a fost. Că nouă ne dădeau lipsă de impozit la salariu toată viaţa. Şi, din cauza la ăştia, când a ieşit Guvernul Ţărănist cu Ciorbea-n frunte, de s-a făcut Greva Foamei atunci, cu Dan Iosif în faţă la C.C.-u, atuncea ne-a luat şi ne-a terminat.   Din cauza asta am pierdut eu la servici, pentru că aveam lipsă de impozit la salariu, aveam un program mai special. Se adunau sâmbete, duminici şi când veaneau măririle, nouă ne dădeau mai puţin, ca să compensăm cu orele alea, să dăm la ăştia care n-au. Şi vreau să spun că s-a terminat d-atunci. Degeaba s-au dat măriri de salariu la serviciu’ ăsta. Ei sunt la ordinul N, eu sunt la ordinul O. Am rămas în urmă cu miile la salariu. Eu şi cu încă un coleg. Vorbesc la mine. Că dacă-i spun lu’ unu’ cât am, mă înjură, da’ dacă îi spun lu’ unu’ de la mine cât am, îi înjură.
Deci, deja după treij’doi de ani de muncă, nu pot să am doar trei mii două sute! La ce salarii au fost la noi…Şi, scuză-mă, eu-s azi, de exemplu, plecat de la patru jumate’ (n.tr. era ora 19:00). Când lucrezi în comunicaţii, nu poţi să faci ce vrei. Stai până rezolvi.
Eu-s a treia generaţie care lucrează aici. A fost bunică-miu, taică-miu şi eu. Deci eu-s a treia generaţie. Pe fimiu nu-l atrage şi chiar dacă-l atrage, nu cred că mai fac angajări. Se pierde, uşor-uşor cred că se pierde.
Eh, după…după 20 Ianuarie tot am rămas cu ei-cu ei, ş-au apărut tot felul de comisii. Şi-n ce comisii crezi că ne-a băgat pe noi, majoritatea care a zis să rămânem pe lângă el (n.tr.Iliescu) ca să poa’ să zică că ne dă vânt? Prin ce comisii crezi că ne-a făcut?       A făcut Comisia Economică de Control a Guvernului, adică, la un moment dat am ajuns să-l anchetez pe fostul colonel care a venit să-mi confişte video-ul din casă pe timpul lu’ Ceauşescu. Era Şeful Economic la Capital. “….

Şi-n cadrul Comisiei ce aţi făcut?
“Aşa…Ş-am făcut  parte din Comisia asta până’n Mai, la alegeri. Ce-i drept nu prea ne mai agitam noi aşa. Am reuşit să luăm casa lui Bobu, lu’Emil Bobu, unde e Clubu’ 22 C.C. e Ambasada Coreei lângă noi, pe Calini, pe partea aia-ncolo, pe Primăverii şi….proastă organizare că Emil Cuteanu s-a ocupat de ea şi uşor-uşor ş-a trecut-o pe numele lui. Ş-am pierdut jumătate din ea, ş-a luat-o UNESCO, că a văzut că nu facem nimic în ea, adică, la etajul doi  erau două scaune ş-o masă. Nu s-a putut ca doi ani să rămânem cu două scaune ş-o masă şi să nu faci nimic. Că e Club, şi ce faci în Club? Ma duc să ce? Să <<mai ţii minte ce-am făcut?>>. Că d-aia nici nu mă mai duc.      Aşa făceau mereu la întâlniri, <<mai ţii minte ce-am făcut?>>. Am rupt orice relaţie. Mai sunt vreo doi-trei cu care mă mai sun. Unu’ din ei e Nelu Crăciun, cascadorul, care-l vezi Ion Crăciun în toate filmele istorice, şi Emil Cuteanu, care a fost şi el cascador. Cu Nelu mă-nţeleg cel mai bine. În rest, pot să mai spun că, undeva p-atunci l-am văzut şi eu pe Cornelui Coposu şi pe consilierul ăla a lui…cum îl cheamă, broasca aia ţestoasă, că numai când îl văd la televizor mă apucă pandaliile…Diaconescu, Mircea Diaconescu, parcă…urâtania aia.
Făceau parte din Ţărănişti p-atunci, la mitingul lu’Mazilu. Păreau nişte paţaichine. Poate or fi fost băieţi buni, nu ştiu, da’ eu încă mă-ntreb cum din atâţia, numa’ ăştia au scăpat? Cum?…Îmi vine-n cap numai că au ştiu ş-au turnat, altfel nu-mi explic cum de numai ăştia doi o duc bine…o duc bine, vorba vine, că-s ş-ăştia bătrâni, da’ pe vreme aia erau ceva.
Şi, pe urmă, s-a-ntâmplat tot ce vezi şi tu acum. Cine mai cumpără cărţi? Uită-te-n librării. De când a-nceput românu’ să-şi cumpere cărţi? Şi e omor…ş-o să vezi la librăria Adevărul că e omor zil-nic…De când au apărut cărţile la ziar, la o sută de mii, să-şi facă colecţiile.Ca să fie.
Eu-ţi spun că o iau şi nu am deschis niciuna până acum. Nu mi-a plăcut să citesc la viaţa mea. Nu mi-a plăcut. Trei cărţi am citit în armată, mari şi late, că am fost internat în Infirmerie, da’ la doi ani de marină, trei cărţi e mult. Deci, am făcut marină doi ani pe muchie şi pe barcă. A fost frumos.
Fimiu le-a apucat când era destul de măricel, vreo cinci-şase ani. L-am dus la Unitatea Militară când încă mai erau Comandanţii la comandă şi m-au lăsat şi pe barcă, şi p-aia, şi p-aia…
Şi după alegerile din Mai?
„Şi, după alegerile din Mai, să revenim iară la oile noastre, pac-pac…ăăă, deci, am rămas până la alegerile din Mai şi i-am cam păcălit. Ne dădeau indemnizaţii de 2500 de lei, 2500 în banii ăia, lei vechi, şi cu 2500 pă care-i aveam la servici, vreau să spun că s-au ales prafu’ de ei, n-am înţeles nimic din alea patru-cinci luni cât am stat…nu, vreo trei luni ne-au dat banii ăştia.
Ce mi-a plăcut cel mai mult e că mai mergeam la şedinţele FSN-ului, că se făceau mari, şi erau în Cupolă aicea, la Marea Adunare Naţională, deci, und’a fost Sala Deputaţilor şi tot ce-a fost Marea Adunare Generală a FSN-ului, unde s-a semnat intrarea României în Marele Război din ’77, ş-au cedat-o acum la popi….e o frumuseţe cupola aia.
În aia merită intrat să vezi toată aula aia în catifea roşie, o frumuseţe, deci mai vezi aşa ceva doar în fimul <<Marele Război de Independenţă>>, când vorbeşte Kogâlniceanu la tribună, da’ să-l vezi color. Deci, aula aia e acolo sus, la Dealu’ Mitropoliei.
Da, ş-am rămas până la alegeri, şi la alegeri am văzut eu că uşor-uşor ne dau paşi…n-am văzut, d-am simţit. Ş-am ales să revin la servici. Prin scutiri cu ştampilă de FSN am rămas pe ştatu’ de plată. Da’ nu prea mai făceam nimic la ei…mă mai duceam cu ei la câte-o campanie aiurea, electorală, mă băteam cu alţii…benzină, ulei, totu’ din banii mei…N-am văzut nimic de la ei. Da, mi-au dat 2500 de lei, într-adevăr, îmi dădea, da’ îi întorceam înapoi că-i tocam pe benzina şi pe uleiu’ la maşina mea.”
Dar, doar din aceste motive aţi râmas acolo?
„Deci, mi-a plăcut să fiu în gaşca lor…Fiind în gaşca lor, nu vezi ce se-ntâmplă afară. Plus că era chestia că apăream la televizor, oriunde, prin spatele lor….puştisme, aşa că m-am întors la servici. După doi ani m-am însurat şi mi-am văzut de treabă.“….

Şi cam d-asta este România aşa cum e acuma!

ULTIMA SEARA FOLK

VINO LA F.T.M.B. PENTRU O SEARA FOLK GENIALA, ALATURI DE EUGEN AVRAM, ALEXANDRU PAUN SI TITUS. INTRARE LIBERA, BERE IEFTINA, ATMOSFERA INTIMA SI MUZICA BUNA.

NU AI CE PIERDE! VINO CU PRIETENII SAU VINO SINGUR(A)!

TE ASTEPTAM PE SOS. GROZAVESTI NR 84, PIATA LEU, LANGA PARC!